CASAS CUEVA - Así es vivir BAJO TIERRA en estos HOGARES MILENARIOS excavados tradicionalmente

Diferitele forme arhitecturale pe care istoria le-a lăsat moștenire constituie un indiciu excelent al prosperității sau dificultăților vremurilor trecute. În regiunea Zaragoza Campo de Belchite se află orașul Moyuela. În acest oraș se remarcă un exemplu interesant de locuință: peșterile. Acestea nu sunt rămășițe ale trecutului, ci sunt o realitate prezentă. Zidurile elevațiilor care înconjurau orașul continuă să adăpostească multe familii. Peșterile Moyuela își au originea în dificultățile primilor săi locuitori în găsirea unui cămin: părinți, bunici sau străbunici ai locuitorilor care acum ne deschid porțile. Așa erau părinții noștri, sau bunicii noștri. Au venit și au zis: uite, putem construi o casă aici. Era o bancă de piatră, pentru că pur și simplu nu era pământ... pentru că s-a scufundat. Înainte, nu era nimic din toate astea. Și gustare, gustare în fiecare zi acolo. Înainte, din moment ce nu erau bani, trebuiau să facă peștera unde puteau. Primul lucru pe care l-au început a fost curtea. Au făcut terasă mare; Apoi au construit bucătăria, au săpat gropi în pământ, pământul pe care îl numesc, au format hornul și apoi camerele. Dar mai întâi terasa și bucătăria. Când ningea, când era frig, ploua, când nu puteau să meargă pe câmpuri își petreceau ziua aici, muncind. Peșterile au fost excavate folosind doar puterea brațelor lor și câteva unelte. Păi cu ciocul îl ascuțiseră, bine ascuțit de fierar și să toci aici. Dacă s-a făcut un span, atunci un span și dacă un metru, atunci un metru. Să-l toci și să scoți pământul cu o găleată sau cu un cărucior și nimic mai mult. Principala problemă la săparea peșterilor a fost fragilitatea terenului. Unii s-au scufundat pentru că unii s-au scufundat în spatele castelului; unde urmau să fie făcute peșterile și toate astea, ei bine, unele s-au scufundat. Intrarea a fost partea cea mai vulnerabilă deoarece pe versant erodarea gresiei este mai accentuată. Și acest zid este cel care ține ușile peșterilor, care este locul unde peșterile se scufundă, mereu prin uși și asta ține fațada peșterii, zidul. Înăuntru nu se vor scufunda niciodată, niciodată. Doar din cauza ușilor. Săpătura s-a efectuat fără ajutorul instrumentelor de testare a solului și era obișnuit să se găsească zone umede. Acest inconvenient i-a forțat să abandoneze peștera pe jumătate construită. Unele dintre aceste încăperi fuseseră deja săpate în primele decenii ale secolului XX. Când a venit războiul, ca și aviația, veneau cu paturi și dormeau aici, dar alteori nimic mai departe. Dar în timpul războiului dormeau în peșteri. Din cauza bombelor. Vremurile în care peșterile erau excavate au trecut de mult. Acum acele găuri primitive de pe versanți au fost echipate într-un mod de neconceput până acum câțiva ani. Acum se face ce este: îl cumpără sau profită de el, poate... păstrează-l. Și o fixează, o pictează, pune pământul pe ea, la..., să servească de pivniță, să pună gustarea acolo și toate astea, da: le fixează. Acum ustură, niciunul dintre ei nu ustură. Peșterile nu au avut întotdeauna confort; acum da dar nu inainte. Înainte să fie tot murdărie, podelele erau toate murdărie, murdărie așa dar, tare așa, dar fără nimic altceva. Acum este când există confort în peșteri, nu înainte. Și în loc să aibă lumină erau lămpi, acolo este lampa, cu lămpi, cu ulei, puțin bumbac și asta era lumina acolo: lămpile. Am zdrobit pământul și tot cimentul ăla cu mistria și apoi l-am vopsit, cu 25 de kilograme de vopsea bună și un compresor încât a intrat în toți porii și a ieșit minunat. Înainte era obișnuit ca unele dintre peșteri să fie conectate intern, dar acum au fost individualizate. Bine echipate, pesterile Moyuela constituie spatii utile si confortabile. Aici am o glorie. Aprind focul si bucataria se incalzeste, toata bucataria se incalzeste. Are niște tuburi, niște conducte care ies în coșul din bucătărie. Unele dintre peșteri au fost recent finalizate cu construcții atașate la fațadă. În unele peșteri este chiar posibil să se găsească o gaură excavată care este folosită ca depozit de lemne de foc. Astăzi locuințele rupestre sunt structurate practic în același mod ca un apartament de oraș. Toate au mai multe camere și o bucătărie bine utilată. Nici să ai apă curentă și electricitate într-o peșteră nu este un lux. Avem apa, avem de toate. Avem cei mai buni din lume. Camere pentru acesta și pentru mine avem una, două, trei, patru camere... pentru amândoi pentru că fiul meu este în Zaragoza și avem de toate. Iar temperatura vara trebuie să întindem câteva pături sau trei în peșteri. Unde nu locuiești . Și iarna avem o sobă, dar este mereu aici. Stratul gros de pământ care servește drept acoperire constituie un excelent izolator termic. Temperatura peșterii este aceeași iarna ca și vara; Port aceleasi haine vara ca iarna. Temperatura a fost unul dintre principalii factori pentru ca multe dintre aceste peșteri Moyuela să fie folosite ca crame. Dacă a fost folosit ca vinărie sau ca locuință depindea de gradul de insolație al fațadei și de distanța la care se afla de oraș. Au fost lăsați aici pentru că iarna erau foarte mișto. Și acasă cu căldura vinul s-a stricat și aici era atât de răcoare încât un butoi de vin nu s-a stricat niciodată. Deja sunt potrivite pentru asta, pentru vin pentru ca vara odata cu caldura fermenteaza s-ar transforma in otet si nu aici. În zilele de presare aici am stat două-trei zile: școală, spălat butoaiele, presat, totul: trei-patru zile în cramă. Au făcut tocănițe mari și au mâncat de toate, au mâncat și au muncit. În orice caz, peșterile sunt încă o formă specială de locuință, așa că trebuie să aibă sisteme de ventilație de bază. Acest orificiu este folosit pentru ventilarea aerului camerei de pământ. Am pus acest sistem aici pentru că a fost convenabil pentru că, din moment ce era în jurul pământului, l-am pus așa și astfel nu mai este umiditate și așa este aer care intră de acolo și iese de aici. Astăzi a trăi într-o peșteră nu mai este sinonim cu condiții nesănătoase. Dacă plouă, faci un șanț în stil ciment pentru ca dacă plouă apa să se ducă acolo și să nu se mai filtreze în casă, deci să nu mai fie băltoacă de apă. Umiditate, vezi că aici nu este nici măcar unul, uscat. Și apoi este ventilația: deschid acea ușă, deschid acea ușă, deschid ușa corralului și aici este un curent de aer în care este plăcut să intri. Unele dintre peșteri au fost abandonate în paralel cu boom-ul economic al regiunii. Pe măsură ce familiile creșteau, cei mai tineri membri au căutat un alt loc unde să se stabilească. Peșterile erau văzute ca o infra-locuință din care trebuia să pleci. Cu toate acestea, în prezent aceste peșteri Moyuela constituie o alternativă interesantă la casele actuale. Stabilitatea sa termică oferă noi alternative într-un moment în care societatea este din ce în ce mai preocupată de bunăstarea sa și de economiile de energie. Sunt Eugenio Monesma, regizor și producător al documentarului pe care tocmai l-ați vizionat. Dacă v-a plăcut, vă încurajez să vă abonați la canal activând notificări de la clopoțel și astfel să vă puteți bucura de sutele de documentare pe care le am deja pe canal și pe care le voi încărca săptămânal.